Noutăți și evenimente

Universitatea Politehnica Timișoara prin Centrul Multimedia organizează Marți, 29 iunie, ora 14:00 | ONLINE  |Concursul Studențesc Interactive Digital Media Student Contest 2021. 

Ajuns la cea de-a VII-a ediție, Interactive Digital Media Student Contest este o competiție studențească care își propune să stimuleze creativitatea și spiritul de competiție în domeniul multimedia. 

Concursul se adresează studenților de nivel licență, master si doctorat de la universități din România și din străinătate. Studenții vor avea ocazia să își prezinte cele mai interesante proiecte, dar și să interacționeze direct cu reprezentanți ai mediul economic, posibili angajatori ai participanților. Începând cu ediția 2017, concursul este deschis și elevilor de liceu pasionați de dezvoltarea unor aplicații multimedia..

Secțiunile competiției din 2021 sunt:

La concurs se pot înscrie atât studenți individuali, cât și studenți organizați într-o echipă, fără nici o limită cu privire la numărul de proiecte/aplicații înscrise în competiție sau la numărul de secțiuni la care poate să participe un student. 

Concursul se va desfășura prin înscriere online, în perioada 11 – 28 iunie 2021, ora 18:00, în data de 29 iunie 2021 de la ora 14:00 având loc susținerea ONLINE de către concurenți a proiectului realizat în fața juriului și a celorlalți participanți,  jurizarea și premierea. 

Juriul competiției va fi format din specialiști din universitate, din industrie și companiile care oferă premiile: Nokia, Deltatel, SafeFleet, Cobalt Sign, Haufe Group și Nutechnologies.

Agenda

 

14:00 – Bun Venit

Prof.dr.ing. Radu Vasiu, Director Centrul de cercetări în Multimedia

Prof.dr.ing. Florin Drăgan, Rector Universitatea Politehnica Timisoara

Prof.dr.ing. Dan Lascu, Decan, Facultatea de Electronică, Telecomunicațiiși Tehnologii Informaționale

 

14:05Prezentare companii

prezentare Nokia – Florin Ciocan

prezentare Cobalt Sign – Arthur Csertus

prezentare Haufe-Lexware – Mihai Burada

prezentare SafeFleet- Lektri – Christoph Bucher

prezentare Deltatel – Alexandra Oprișa

prezentare Nutechnologies – Raluca Vasiliu

Asociația One Source – Radu Ticiu

 

14:30 –Dezvoltare Web / Web Development

  1. AnaMarinescu – Platforma educationala pentru managementul lucrului in echipa
  2. Daniel Vlad – FineCashflow – https://finecashflow.com/
  3. AlexanduVesa , FabianJichi, Camelia Burlacu – AIMindedhttps://www.aiminded.ro/
  4. VladVodislav – Site – “Alumni Commuity”
  5. Darius Raia – The Arts Atore – https://dariuslicenta.supserv.cozmoslabs.com

 

15:15- ProducțieAudio-Video / Audio-Video production

  1. Bianca ElenaPuiu – Puicutahttps://www.youtube.com/watch?v=-BYJJHvbvb8&ab_channel=PuiuBiancaElena
  2. CristianSisu – Sfarsitul Mineritului – https://www.youtube.com/watch?v=P4JtI9_SC94
  3. IoanaCheres – The profile – proiectie video in timp real – https://storage.rcs-rds.ro/links/c654e523-9ea9-4f62-abcf-884d08bb2ece
  4. HaralambiePopa–Late – https://www.youtube.com/watch?v=yL32Eqt_J6I

 

15:45–Design grafic / Graphic Design

  1. NadejdaCojocaru – Brutalism Artistic Project, Suceava Booklet
  2. NadejdaCojocaru, SelimMuhammetgulyyevv – Educational App
  3. Felicia-Miruna Antonică, Adina-LorenaBorobar – Arleen
  4. Marius Pascu, RareșMara – Save Me
  5. Andreea-CătălinaPopescu – Interfață grafică pentru o casă inteligentă
  6. SelimMuhammetgulyyev, Agageldi Durdyyev, PermanYagmyrov – bookme
  7. Coralia Bodea – La pas prin Timișoara, Space Llamas

 

16:25 –Dezvoltare pentru dispozitive mobile / Mobile development

  1. Darius Boncilă – Kapi Language Learning
  2. Ilie-SilviuBerzescu – Aplicații de realitate virtuală pentru Oculus
  3. Dragoș Todoroșcean – Health Care Assistant

16:50– Internet of Things

  1. EdgarNemeth – Smart Solutions
  2. Bogdan-Petru Butunoi, Calin Crisan – qToggle

 

17:10 – Jurizare 

 

17:20 – Premierea IDMSC 2021

Detalii despre edițiile anterioare, premii și câștigători, găsiți în secțiunea Arhivă a site-ului.

Concursul Interactive Digital  Media Student Contest este organizat de Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul Multimedia, cu sprijinul partenerilor Nokia, Deltatel, SafeFleet, Cobalt Sign, Haufe Group și Nutechnologies.

ro_RORomână