Noutăți și evenimente

Organizat de British Council și Asociația Biomentorhub – ca o continuare a competiției FameLab România, proiectul Games of Science a debutat în luna martie, reprezentând un proiect de promovare a comunicării științei pe înțelesul publicului larg. 

În cadrul proiectului au fost organizate sesiuni gratuite de training cu studenți, masteranzi, doctoranzi și tineri cercetători din România.
Sesiunile s-au desfășurat online în weekend, în perioada 19 martie - 8 mai .

Fiecare sesiune de training a avut loc în zilele de sâmbătă, unde participanții au avut ocazia: să învețe active să vorbească în public, în format digital sau față în față, să afle cum să-și folosească emoțiile pentru a fi mai convingători, să  exerseze prezentarea subiectelor complicate în limbaj simplu și să se pregătească pentru formatul de competiție.

Concursul „Games of Science” a fost organizat online, la finalul trainingului – duminica, și a inclus prezentări științifice.

Câștigătorii competiției Game of Science sunt:

Totodată, doi dintre participanți au fost nominalizați de către Universitatea Politehnica Timisoara pentru premii speciale UPT:

Acest concurs a fost dezvoltat de specialista în comunicarea științei Ada Roseti, în care tinerii cercetători participă la runde eliminatorii de prezentări ale unui subiect științific, pe durate de la 15 secunde la 3 minute.

Obiectivul trainingurilor și al concursului a fost de a-i încuraja pe tinerii care au sau își doresc o carieră în cercetare să explice idei și procese complexe pe înțelesul publicului și pe scurt.

Proiectul este deschis studenților, masteranzilor, doctoranzilor din România, precum și cercetătorilor, cadrelor didactice universitare, personalului didactic din învățământul preuniversitar și altor specialiști în vârstă de 20–34 de ani care lucrează în instituții de învățământ și cercetare sau în alte organizații cu profil științific din România. Înscrierea pentru training și concurs a fost gratuită.

Programul “Games of Science” este derulat de British Council România în colaborare cu Asociația BioMentorHub sub proiectul “Știința pentru toți”, finanțat în cadrul CIVIS OPEN LAB-UB al Universității din București.

Games of Science este derulat cu sprijinul partenerilor universitari care susțin sesiunile de training și turnirurile, precum și cu sprijinul partenerilor naționali – Asociația Ad Astra a cercetătorilor români, Romanian Science Festival (RSF) și Scientific Organization of Medical Students (SOMS).

În continuarea proiectului „Știința pentru toți”, finaliștii turnirurilor vor concura în luna iunie la București în prima ediție a Turneului Campionilor “Games of Science”, găzduită în acest an de Universitatea Politehnica din București.

Despre British Council

British Council este organizația internațională a Marii Britanii pentru relații culturale și oportunități educaționale. Misiunea noastră este de a construi și dezvolta relații de cooperare și înțelegere între locuitorii Marii Britanii și cetățenii altor țări prin artă și cultură, educație și limba engleză. În ultimul an, am ajuns la peste 80 de milioane de oameni prin intermediul activităților noastre și, în același timp, am interacționat cu mai mult de 791 de milioane de oameni online sau direct, prin intermediul diferitelor noastre canale de comunicare. Din anul 1934 suntem o fundație caritabilă, sub patronajul Royal Charter și, totodată, un organism de drept public în Marea Britanie.

Despre Asociația Biomentorhub

Biomentorhub este o asociație neguvernamentală și nonprofit, inițiativă a unui grup de tineri români, având ca scop dezvoltarea unei comunități ce contribuie la dezvoltarea și popularizarea cercetării științifice din România, la conectarea elevilor și studenților cu mentori care desfășoară activități de cercetare în domeniile bioștiințe și medicină, la sprijinirea specialiștilor români din diasporă interesați să descopere oportunități profesionale și de colaborare în România, oferind de asemenea sprijin moral și material elevilor și studenților cu rezultate foarte bune în domeniile bioștiințe și medicină. La această dată, comunitatea Biomentorhub include 24 mentori cu experiență de cercetare în bioștiințe și medicină, dintre care 22 sunt români, cu afilieri la universități, companii și institute de cercetare din 9 țări.

ro_RORomână